Canta-mi povestea in timp ce imi beau ultima lacrima. Ultima lacrima cu aroma de vara. O vara incendiara intr-adevar, doamnelor si domnilor! Ati ascultat un album inregistrat in cativa ani. Probabil o capodopera, probabil un cacat. Nu vom stii decat atunci cand nu vom mai fii. Nu de alta, dar cei mai mult artisti sunt recunoscuti de-abia dupa ce mor… De data asta tigara nu imi mai fumega in scrumiera si nici in mana sau in gura. Cineva imi zicea ca mainile imi miros a alune, iar eu am zis ca tocmai mi-am stins ultima tigara. Ultimul pahar cu mirosul tau varatec. Sorb incet din el si parca o intreaga opera intra in mine. Am incropat in acest ultim pahar tot ce era mai bun din noi. Si il beau incet. Atat de incet incat simt fiecare strop al bauturii cum se prelinge in interior-mi. In fundal imi canta muzica cu versuri in romana, ceea ce este destul de neobisnuit pentru mine, mai ales atunci cand scriu. Dar de data asta o sa o fac pana la capat pentru ca binenteles aseara am baut. Chiar daca aseara e acum. Dar ce iti pasa tie femeie cu zambet de drac? Cineva imi da tarcoale si ma tot loveste in cap, in cap, in cap! Si loveste ceva care nu are structura si se bazeaza doar pe ceva efemer. Ta na na, ta na na, ta na na naaaaaaaaa… Dar noi am fost crescuti sa stim sa impartim in timp ce tu furai de la mine. Iar acum a ramas doar golul care si el trebuie impartit – asa ca hai, imparte o data otrava aia si sa ne vedem fiecare de ale lui pentru ca adevarul s-a dus pur si simplu sa se culce si nu mai e loc si pentru el in aceasta ecuatie chiar daca suntem inconjurati doar de gol. Cred ca tocmai din aceasta cauza nu mai are loc printre noi, pentru ca este gol. Dar povestile nu mor; ele o sa dainuiasca peste vremuri, ele o sa fie tot timpul acolo si nu o sa fie uitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu