sâmbătă, 27 noiembrie 2010

You need to get in touch with your emotions, woman!

Bai, deci nu mai inteleg de ce pula mea toti barbatii din romania (am scris "Romania" cu litera mica intentionat, trag pula in ea tara de cacat) sunt doar dupa pizde proaste care se fut degeaba. Zic degeaba, pentru ca proastele sunt atat de idioate incat se fut cu toti hapciupaliticii care nu le pot aduce nici macar la un orgasm, ca sa nu aducem in discutie orgasmul multiplu, pentru ca majoritatea sufera de ejaculare prematura. Punct. Adica, eu chiar nu inteleg de ce populatia feminina incearca sa se depraveze cand de fapt nu ar trebui si de ce barbatii cer asta. M-am saturat sa vad tot felul de inapti care incearca sa vrajeasca pizde proate dupa 2 pahare de vin, 3 tigari si o bere sau o cola sau pula mea. O.K. Am inteles ca vrei si tu sa nu iti mai faci laba in intimitatea caminului tau sau prin parcuri si trenuri cum i-am mai vazut pe altii, dar totusi, in toate lucrurile cred ca exista o decenta, un nivel sub care nu te poti cobori atunci cand pretinzi a fi om, specie animala evoluata.

Problema mai mare e ca noi barbatii, intr-un fel sau altul, cerem o oarecare depravare in randul femeilor, sa le vedem in haine si machiaje pe care le vedem doar la tarfe, sau imbracaminte indecenta in ideea in care iti vad sutienul de la o posta cu sosete indesate in el, cu sunci care iti ies de pe sub bluze, si lista poate continua; iar femeile fac aceeasi chestie cu noi barbatii: vor par scurt, vor toale de nu stiu ce firme, (ma pis pe voi toti, am papuci si haine de la adidas si nike in valoare de sute de euro dar nu ma mandresc cu asta, dimpotriva, cand vad un oltean prost de la facultate imbracat ca si mine mi se face scarba) si cu fite si cu tot tacamul care intra aici. Probabil cei mai multi dintre voi stiu la ce ma refer si nu are rost sa dau explicatii speciale pentru toti taranii care oricum nu imi urmaresc blogul si pentru care oricum cititul printre randuri nu face parte din optiunile lor creieristice.

Bonus, pentru fraierul din seara asta din crama, fratica, daca te mai aud ca zici ca Hitler a fost un geniu, intr-o convorbire in care te-ai autoinvitat si futi meciul la 3 oameni care stau si se simt bine la o masa, a doua oara iti iei un glont de la mine, mancami-ai toata pula de fraier care are prieteni neo-nati sau cum pula mea va mai numiti voi, ca-pai te killersc si pe tine si pe prietenii tai cum i-a killerit Hitler pe evrei.

Pula mea, treziti-va o data la realitate si nu va mai futeti in cur cand va puteti fute in pizda.

Luati si o piesa, pentru amatorii de Californication se stie...

The Doors - L.A. Woman (Paul Oakenfold Remix)

Asculta mai multe audio diverse


Adios amigos!

vineri, 26 noiembrie 2010

1 a.m.

- Buna seara! De la Politia Comunitara Sibiu va deranjam.
- Buna seara!
- Va rugam sa veniti mai aproape putin. Facem doar un control de rutina. Nu este nimic grav.
- O.K.
- Aveti cumva la dumneavoastra un act de identitate?
- Da.
- Va rog, daca se poate.
- Domnul Crisan Ovidiu. Crisan Ovidiu - Alex. Unde mergeti la aceasta ora?
- Acasa.
- Si de unde veniti?
- De la lucru.
- Unde lucrati?
- La un magazin.
- Unde?
- Pe 9 mai
- Unde locuiti?
- Aici in zona. Pe Principatele Unite.
- La ce numar?
- 32.
- Aici scrie ca locuiti in Medias.
- Da, pai nu am apucat inca sa imi fac actele pentru Sibiu.
- Si de cat timp stati aici?
- De vreo 2-3 saptamani.
- Dar stiti ca termenul pentru viza de flotant este de 2 saptamani.
- Nu stiam care este termenul, dar nu am apucat sa imi finalizez actele din cauza timpului.
- Si aici stati in chirie, sau...?
- Da.
- Si cu ce va ocupati?
- Pai sunt student aici si lucrez ca sa imi pot plati chiria pentru a merge la faculate.
- La ce sunteti student domnul Crisan?
- La Ecologie si Protectia Mediului.
- Aha. Imediat va verifica colegul si puteti pleca.
- O.k.
- Da, sunt aici in minunatul cartier Lazaret-Gusterita. Stii unde? Unde, pe Plevnei? Da, stiu unde este. Ba eu nu vad nimic aici in spate.
- Pai s-au stins becurile.
- E criza frate. O sa-mi bag pula.
- Hai ma, l-ai verificat o data pe asta?
- Ati mai avut problema cu Politia?
- Nu.
- Sunteti liber domnul Crisan. Daca este ceva va gasesc eu. Buna seara.
- La revedere.

- Buna seara! De la Jandarmeria Sibiu va deranjam.
- Buna seara!
- Aveti cumva un act de identitate la dumneavoastra?
- Da, dar colegii dumneavoastra de la Politia Comunitara m-au oprit acum 5 minute.
- Nu-i nimic, va mai verificam si noi inca o data.
- Domnul Crisan Ovidiu - Alex. Ati avut parul lung?
- Da.
- 1880115323953. Unde mergeti domnul Crisan?
- Acasa.
- Unde locuiti?
- Aici pe Principatele Unite 32.
- Si de unde veniti?
- Am avut o sedinta la lucru.
- La ora asta?
- Da, pentru ca programul este pana la ora 24 si am avut o sedinta dupa terminarea programului.
- Unde lucrati?
- La un magazin pe 9 mai.
- Aici scrie ca locuiti in Medias.
- Da, pai nu am apucat sa imi fac actele necesare pentru adresa de Sibiu din cauza timpului putin.
- Aha. Si de cat timp locuiti aici?
- De vreo 2-3 saptamani.
- Imediat va verifica colegul.
- O.K.
- Sunteti liber domnul Crisan. O seara buna si somn usor.
- Multumesc. La revedere.



Cum dracu sa te opreasca de 2 ori politia in aceeasi seara intr-un interval de 5 minute la o distanta de 500 de metri. Pula mea. Oricat de mult urasc eu Politia, apreciez cand fac astfel de controale, doar ca am impresia ca se iau pe strada tot de cine nu trebuie. E a nu stiu cata oara cand ma opreste Politia pe strada noaptea. Deja m-am saturat.
M-am calmat cu o tigara si un Cafe Del Mar.
Cafe Del Mar inca merge si acum.....

Ne mai auzim prin blogosfera.
Later.

miercuri, 17 noiembrie 2010

Album of the week # 15

Amy Macdonald - A Curious Thing 2010

Al 15-lea album al saptamanii evident aduce in prim plan un album si un gen inca neabordat aici in blogosfera. Cine pula mea a mai inventat si cuvantul asta?
V-am spus ca in curand o sa vina si albumul saptamanii, deci iata-l. E de la Amy Macdonald, se numeste "A Curious Thing" si a fost lansat anul acesta (2010, pentru cine inca nu stie in ce an ne aflam - aici intru si eu pentru ca am impresia cateodata ca traiesc in alta epoca, nu cea de azi...). Evident toata lumea se astepta la un impact mai mare ca la albumul precedent din 2007, "This Is The Life". Dar imi pot permite sa zic ca acest album este aproape la fel de bun. Daca nu a avut acelasi succes per total, macar a avut succes cu hit-single-ul "Don`t Tell Me That It`s Over". Si in plus de asta albumul pastreaza linia pe care Amy a inceput si continua, ori eu de exemplu apreciez asta la un artist, cand stie sa mearga pe aceeasi linie si sa nu sara calu` sa faca bani si sa se comercializeze. Deci, e bine.
De ce Amy Macdonald? Pai pentru ca de multe ori am chef sa ma trezesc pe muzica ei, si este o muzica care te bine dispune dimineata si cu care e foarte potrivit sa iti incepi ziua intr-un mod cat mai lenes, asta nu ca nu m-as trezi si pe un Slash de cea mai buna calitate, dar in cazul asta, zic:

Cica tipa e mai mare cu un an decat mine si are 23 de ani. Super. E tanara, e talentata, are succes, canta bine, e scotianca, ce mai vrei? Mai zice acilea pe Wikipedia ca e din Bishopbriggs, Dunbartonshire. Sa fie, Scotia e faina. Cica e un muzician care se auto-educa. Mama ce termen, dar asa fac multi. Deci tare. A invatat sa cante pe chitara lu` tacso`, cum multi probabil incep, si era inspirata de muzica trupei Travis. Indie la greu fratica, prea indie pentru mine... si ii mai placea sa mearga la T in the Park (pentru cine nu stie, asta e un festival grandios pe acolo pe la ei prin Scotia - Seiceane cand te bagi totusi la un T in the Park vezi ca vreau si eu). Evident tipa a inceput sa cante pe unde o lasau oamenii prin tot felul de locatii si crasme, dupa care intr-o zi a trimis un cd demmo cu niste piese. A fost acceptata la o casa de discuri si de atunci vinde milioane de discuri in toata lumea. Simplu, nu?

Na, si acum sa facem totusi si o trecere in revista a albumului aici de fata. Piesele dateaza de prin primavara lui 2009 intr-o pauza din turneu, deci un album recent, proaspat. La albumul asta a inceput sa caute dupa notite vechi, idei de piese, chestii din trecut, opus stilului albumului precedent in care a compus piesele exact asa cum i-au venit. Fie vorba intre noi, alea sunt cele mai bune piese, de moment, atunci prinzi din aer tot ce ai nevoie. Ca si mai noi toti, si ea isi ea inspiratia pentru muzica din viata de zi cu zi, personala sau nu. Pe album mai poti gasi si o piesa despre Michael Jackson, si una dedicata bunicilor ei; nu va spun care, va las pe voi sa descoperiti care sunt aceste piese.
Gagica e deja in turneu ("The Love Love Tour"), deci sa lasam piesele sa vorbeasca, zic:

> Don`t Tell Me That It`s Over - un power - single de exceptie al acestui album. Probabil una din piesele care mi-au marcat existenta in ultimul timp; o piesa care de altfel e rece reuseste sa te incalzeasca, si dupa cum spuneam mai sus, muzica asta e perfecta intr-o dimineata cand vrei sa evadezi putin pana la munca, la scoala, sau unde ai treaba dimineata, daca ai. Superba orchestratia.

> Spark - piesa asta e mai controversata. Multi zic ca a fost scrisa dupa ce a vazut la TV un reportaj despre moartea lui James Bulger. In fine, nu as zice ca ar fi asa, dar versurile sunt foarte faine si este al doilea single de pe album.

> No Roots - incepe lent, trece printr-un fade fain si piesa isi da drumul. Multe din piese sunt pe acelasi feeling instrumental si nu prea ai de ce sa te iei, decat daca te apuci sa pureci fiecare detaliu, si asta nu stiu cat e de bine pentru ca ar trebui sa te bucuri de muzica si sa o asculti cu placere nu sa analizezi fiecare detaliu al versului, al orchestratiei sa vezi ce a vrut fiecare sa zica cu treaba aia sau nu, si asa mai departe. "Many people will come and go, many faces long last you know, many fights, many makeups, many kisses, too many breakups." E cat se poate de true, that`s it.

> Love Love - piesa asta imi aduce aminte de piesa castigatoare de la Eurovision 2010. Atat.

> An Ordinary Life - "What makes you different from anyone in here"?

> Give It All Up - cea mai scurta piesa de pe album, iar in ciuda ritmului apasat se simte o tenta foarte pronuntata de melancolie, care inmoaie totul. Foarte mult The Killers in piesa asta ca influente, ceea ce nu e rau deloc.

> My Only One - o piesa lenta de la iceput pana la sfarsit, "...and there were times you know it`s true, when the whole world was looking at you..." and so on.

> This Pretty Face - al treilea single al albumului, o piesa foarte vesela, care aduce a zori de zi, cu aceeasi tenta melancolica, dar care in afara de faptul ca te face sa te gandesti la inceputul unei noi zile, parca te face un pic atent la cursul vietii, ba mai urci, ba mai cobori, si asa mai departe.

> Troubled Soul - nu foarte furtunoasa, de fapt chiar lenta, dar apasata. Foarte bine alese versurile: "Aching heart, troubled soul, I wanna tell you something wanted to know, look at these eyes, look at the smile, they`re gonna stay here, for a while"

> Next Big Thing - this is it. Piesa clasica de 3 minute jumate. Aici e rock`n`roll, cu versuri parca desprinse din "Back From Cali" - cunoscatorii stiu la ce ma refer, dar piesa asta face toti banii, ma face sa ma grabesc undeva catre un drum deschis, aprindemi-as o tigara.

> Your Time Will Come - piesa asta te anunta ca vine finalul. E cam trista, dar merge in acelasi ritm melancolic intr-un fel.

> What Happiness Means To Me/Dancing In The Dark - cred ca piesa asta e cea mai lucrata de pe album. Aici simt o puternica influenta folk, folk cu care Amy de fapt a plecat la drum. Si e bine ca aici s-a intors cel mai mult la origini, pentru ca e al dracu de true si de plin de feeling. Dar aici avem de a face cu o piesa de peste 9 minute si deci lucrurile incep sa evolueze si ritmul sa creasca sa incepi sa ti un ritm cu piciorul si sa dai poate chiar usor din cap, dupa care vine o pauza in care nu se aude nimic, si in final revine folk-ul din origini. Care origini? vedeti voi cand ascultati piesa pana la capat si va dati seama de fapt de inceputurile lui Amy. Super piesa. Lucratura.

Astea fiind spuse, dati in pula mea jos muzica de pe torrent si asculti ceva nou, ceva din vremea voastra/noastra, ca decat Magic FM toata ziua m-am saturat, aceleasi piese expirate de mai bine de 20 de ani. Nu zic ca nu e muzica buna, dar nu numai aia au scos muzica acum mult prea multi ani. Bagati ceva de dupa 2000 cel putin.

V-am pupat. Enjoy!!!

marți, 16 noiembrie 2010

Now smile you fucking dusch!

Evident, se simte lipsa mea de o saptamana din blogosfera. Cacat; blogosfera. Pula mea, e trecut de mult de 12 noaptea, acum am venit de la lucru, de putin timp, mi-am facut repede treaba prin casa ca maine vreau sa dorm; imediat o sa merg sa mananc ceva si sa iau somn dup-aia.

Si dupa cum ziceam, nu am mai scris de o saptamana pe blog si asta din cauza ca am fost mult prea ocupat cu lucrul, ca de, m-am angajat si eu la patron. Dar e bine, cel putin pana acum.
De ai sti ce zile pline de agonie si extaz am avut, vai de capul meu; nici nu stiu cum am scos-o la capat. Si da ma Diac, m-am tuns, na!
Pula mea, ca nu mai poate face azi omu` o miscare ca imediat sar altii cu gura pe el. Zic:

Saptamana dinainte de cea trecuta, fac repede o vizita pana in Medias (tulai pula ca era sa scriu "Medias" cu litera mica), rezolv de niste acte pentru angajare, ca vineri sa fac restul de acte pentru angajare. Vineri termin treaba, sambata relaxare, duminica concert la Deva. Vorba aia: "cu viata de turneu nimic nu se compara". Acum cine stie cum a fost la Deva sau cine a fost la Deva rade de se sparge, dar asta e o alta poveste pe care nu o s-o relatez aici. Na!

Evident, luni dupa concert merg sa semnez actele pentru angajare si evident ca domnul aici de fata nu face altceva decat sa ia o tapa faina, asta dupa ce a facut si sacrificiul suprem. TRAG PULA IN TRILLA, SE STIU EI CINE...!!!

Dar marti, o raza de soare se iveste la mine pe strada (mama ce siropos), adica o veste buna imi schimba ziua, si anume un telefon urmat de un interviu, luat mai mult sau mai putin cu brio si o a doua zi la lucru. Deci pula mea, oficial sunt om la patron; in fine, nu asta conteaza.

In proportie de 60% s-ar putea sa ma reapuc si de facultate, asta pentru cine nu stie, nu m-am lasat eu de ea, ci s-au la lasat ei de mine, poveste lunga, pe care de asemenea nu o voi relata aici, na!

Deci parca lucrurile incep sa se miste incet incet, acum sa vedem pentru cata vreme. Planuri exista, timp mai putin, bani sa speram ca o sa vina pe parcurs, `cuz is payback day motherfucker!!!

> Guns`N`Roses - November Rain
> Aerosmith - Angel
> Foghat - Slow Ride

Astea sunt piesele care mi-au marcat existenta in ultimele zile, si culmea, toate au legatura cu Aerosmith...hmmm

Dar vorba aia: "Don`t mess with rockstars, they bring nothing but troubles!", zic: poate faza asta e chiar pe bune...

Iar ca bonus mai luati un Aerosmith:

> Aerosmith - Dream On

Asta ca sa nu o dau iar in SteelDragon, Creed sau The 69 Eyes.

Ain`t life fucking grand? See you in Hell!
Adios amigo!

marți, 9 noiembrie 2010

Album of the week # 14

Danny Bryant - Just As I Am 2010

Pe baiatul asta l-am gasit la fel de intamplator ca si trupa de saptamana trecuta, pe un disc Classic Rock Magazine, de altfel mutumiri lor si bineinteles Deiutzei, ca fara ea nu aveam de unde descoperi.

Na, deci baiatu` asta are in jur de vreo 30 de ani si e din Marea Britanie, de unde oare altundeva cand de acolo vine muzica? Normal ca Wikipedia e pizdoaza si ne spune ca Danny a inceput sa cante la chitara la varsta de 15 ani, iar la varsta de 18 era deja un chitarist pro exceptional. De atunci incoace cica a cantat numai cu nume mari printre care numaram: Buddy Guy, Carlos Santana, Joe Cocker, Mick Taylor. Deci fratica, asta tre` sa fie pizdos daca a rulat-o impreuna cu Santana si cu Cocker, zic.

Ei, ca orice baiat destept si-a facut si o trupa, pe nume RedEye Band, cu tacsu` la bass si cu inca un tobosar care sa-i tina acolo ritmul, dar pe care l-a schimbat de cateca ori...
Trupa cica a scos deja 7 albume, iar anul acesta au pornit un turneu de marcare a celor 10 de existenta. Iti dai seama? Oare cata lume stie de pe la noi treaba asta? Deci daca omu` are si taspe albume, si a cantat cu te miri ce vedeta clar tre sa fie pizdos, zic. Asa ca dupa ce ascult si eu piesa "Just As I Am" (care este si preferata mea de pe acest album), zic, hai sa ii ascult omului albumul. Dau torrent si dupa cateva minute dau play:

"Shut Out The Light" - e prima piesa a albumului, incepe groovey si te face sa-ti misti asa un pic poponetul si pare a fi o piesa mai de chef, de o noapte petrecuta pe undeva prin R`N`B, sau ceva de genu`.Pam pam.

"Blues For Buddy" - cred ca ii este dedicata lui Buddy Guy, ca doar a cantat cu omul si na, acum tre` sa pizduiasca si el ceva aici. Zic asta pentru ca piesa e plina de lalaieili la chitara pentru care orice proasta sub 16-18 ani se uda toata cand le aude. Dar piesa de altfel e buna. Evident, piesa e cat se poate de blues si de caliatate.

"For The Last Time" - e lenta, incepe lent, continua lent si se termina lent printr-un solo. Piesa are un aer melancolic, de sfarsit de ceva, dar care parca te face sa iti aduci aminte de chestii faine, nu ca sfarsitul ar fi intotdeauna un lucru` nasol. Si mai luati voi inca vreo 2 minute jumate de solo.

"Everytime The Devil Smiles" - "Cross my heart and hope to die" - asa incepe piesa. Deci clar cand auzi asta si ritmul apasat de blues, stii ca aici e treaba serioasa. Iar oricat de mult ti-i s-ar parea ca un album de blues trebuie sa fie oarceum cu tenta vesela si de cele mai multe ori cu povesti de betie, ei uite ca aici e vorba de sentimente mai profunde. Avem de a face cu demoni, si cu frici, cu intuneric de la prima pana la ultima piesa, cu stoparea timpului, si cu maestrii ai dezastrelor, deci pana la urma nimic bland. Piesa asta clasica de blues imi aduce aminte de marii maestrii ai blues-ului, sau macar de blues-ul vechi, dar peste fade-ul asta intra

"Just As I Am" - piesa care m-a facut sa il ascult pe omul in cauza si respectiv muzica lui. Pe mine piesa asta ma omoara incet (vorba aia: killing me softly), iar omu` i-o da pa pizda aici si le zice la toti cum sta treaba cu el, iar pana la urma exact asa si este, adica tre` sa iei omul exact asa cum este el, fara cacaturi, sa il iei sincer, sa il iei adevarat, just as he is. Mai multe iti dai tu seama cand asculti piesa si albumul.

"Master Of Disaster" - chiar daca "Master Of Disaster" suna cat se poate de agresiv, piesa incepe foarte lent si foarte cool. Aici Danny e relaxat si ii se cam rupe pula de lume, ne spune ca baga blues pentru lume, si traieste bine chiar daca din cand in cand mai este un "Master Of Disaster".

"Day By Day" - asta de fapt cred ca nu este o descriere a ceea ce se intampla in fiecare zi, ci mai degraba seara cand ajungi acasa si te uiti peste umar la ziua care tocmai a trecut, sau la viata care tocmai ti-i s-a scurs. Enjoy it with a glass of red wine!

"The Hard Way" - ne apropiem de final iar domnul Bryant ne indeamna spre calea cea dura. Din nou riff-uri si ritmuri apasate de blues de calitate. Super. Aici merge un whiskey.

"Alone In The Dark" - acilea se termina albumul, iar piesa asta chiar daca e moale, ea trezeste tot in tine. E a doua in topul preferintelor mele pentru acest album. Si nu numai ca termina albumul dar termina tot. Dupa piesa asta cred ca vrei sa stai singur in liniste multa vreme si sa nu te deranjeze nici dracu, sa stai singur in intuneric iar pe ultima secunda din piesa sa iti stingi tigara si sa ramai acolo undeva suspendat in intuneric. O creatie de exceptie. Imi pare rau ca nu am cum prin cuvinte sa iti exprim piesa asta. Deci baga "play"!!!

Enjoy it!

P.s: ca asa se cade, multam Wikipedia, Classic Rock Magazine si, evident Deiutza. Normal ca am scris in romana sa nu inteleaga fraierii de afara.

Later.

miercuri, 3 noiembrie 2010

Heavy Duty la Global Battle Of The Bands 2010!


Tupa Heavy Duty este si ea inscrisa la Global Battle Of The Bands 2010, concurs care isi va desemna castigatorii la sfarsitul lunii acesteia (noiembrie 2010) intr-o finala organizata in Bucuresti.

Castigatorii sunt alesi in functie de numarul voturilor; in concluzie, mai multe persoane inseamna mai multe voturi, iar mai multe voturi inseamna mai multe sanse de calficare.

Link-ul la care putei vota se afla aici: http://concurs.mtv.ro/gbob/index.php?uid=514169

Votul se poate acorda in fiecare zi, doar o data pe zi!

Trupa Heavy Duty multumeste tuturor celor care sutin trupa la Global Battle Of The Bands prin voturile lor!

marți, 2 noiembrie 2010

Album of the week # 13

Crippled Black Phoenix - I, Vigilante 2010

Saptamana aceasta am ales ceva mai putin convetional pentru rubrica "Album of the week". Azi iti prezint o trupa mai putin cunoscuta pe la noi, si mai mult cunoscuta prin Marea Britanie, adica tara lor de origine. Trupa se numeste Crippled Black Phoenix, si este un supergrup din Marea Britanie, dupa cum am spus si mai sus, si abordeaza post-rock-ul ca gen muzical. Cum multe trupe nu abordeaza doar un singur gen muzical strict, nici Crippled Black Phoenix nu face exceptie, muzica lor intinzandu-se pana la ambient music si progressive rock, ceea ce nu e deloc rau, combinatia aceasta fiind de cele mai multe ori cunoscuta sub un nume mare de progressive rock si atat.

Daca imi este permis, as face o comparatie cu trupa The Verve, trupa cu care cred ca s-ar putea sa aiba ceva in comun, doar ca la CBP se simte mult mai bine influenta de blues, si de progressive decat cea de neo-psychedelia si space rock, cu toate ca exista elemente si de space rock in muzica celor de CBP, zic.

Dupa cum zice si wikipedia si nu numai, si conform Classic Rock Magazine, CBP este un supergrup format din membrii mai multor trupe aici incluzand Iron Monkey, Gonga, Mongwai, Electric Wizard si altele. Printre membrii se numara nume ca: Justin Greaves (electric guitar, drums, saw, keyboard, acoustic guitar, banjo, affects, samples), Joe Volk (voice, acoustic guitar), Karl Demata (electric guitar, dobro, slide guitar), Daisy Chapman (piano, keyboards), Charlotte Nicholls (cello, voice), Merrijin Royaards (drums, percussion), Danny Ashberry (sinths, keyboards), Christian Heilmann (bass guitar). In 2004 Justin Greaves incepe sa inregistreze idei mai vechi, incurajat fiind de Dominic Aitchison, ideile lor ajungand baza de formare a CBP.

Desi nu a avut un inceput destul de ortodox ci mai degraba original, din moment ce toti membrii trupei erau implicati in alte proiecte, au cazut de acord sa ramana totusi impreuna si sa contureze cat mai bine sunetul CBP. Membrii trupei si-au denumit piesele "endtime ballads", semnificand astfel si natura macabra a pieselor lor cat si neobisnuita emblema a stilului ca evolutie finala in ceea ce inseamna muzica. Din cauza acestei neobisnuite embleme s-a ajuns la a fi etichetati de catre oameni ca fiind tot ce inseamna progressive de la stoner-prog la freak-folk pana chiar la doom. Eu stiu sigur ca pentru mine reprezinta o trupa exceptionala de progressive rock.

Trupa a avut show-ri live concentrandu-se pe locuri cat mai neobisnuite, ajungand sa foloseasca foarte multe tipuri de instrumente de la cele din epoca victoriana pana la cele moderne din ziua de azi, de cele mai multe ori combinandu-le sunetele pentru a crea un sunet cat mai original si propriu.

Albumul de azi, "I, Vigilante" reprezinta cel mai nou produs Crippled Black Phoenix, fiind cel mai nou album al lor scos anul acesta (2010).
Albumul numara doar 6 piese, piese care depasesc lungimea standard de 3 minute. Durata pieselor se intinde la peste 10 minute, dar tocmai asta este lucrul fain. Cel putin mie imi plac piesele lungi si interminabile. In ele poti pune tot ce e mai de pret intr-o bucata muzicala si o poti aseza frumos.

Albumul incepe cu piesa "Troublemaker" cu un discurs destul de interesant, tema discursului mai fiind prezenta pe parcursul albumul in piesa "Bastogne Blues". Prima piesa o tine mai bine de 8 minute intr-un blues de exceptie care se continua cu o linie de hard rock, piesa revenind spre sfarsit la linia initiala de blues.

"We Forgotten Who We Are" incepe cu un pian cristalin care imi aduce aminte de muzica lui Atb, nu stiu de ce. Piesa duce o tenta melancolica dar cum spuneam si mai devreme parca totusi macabra; are undeva o tenta de ceva care te duce cu gandul catre moarte. Spre sfarsit piesa capata un aplomb extraordinar dupa care se "inmoaie" ajungand la starea initiala. Dar o tine mai bine de 10 minute.

Urmeaza "Fantastic Justice" care parca continua sunetul de pian din piesa precedenta iar cu marsul existent pe riff-ul pianului parca ai merge un pic la lupta. Piesa continua cu suisuri si coborasuri de ritm, cu prezenta pianului in prim plan.

"Bastogne Blues" - un batran ne povesteste despre un copil care ma duce cu gandul la niste piese semnate Roger Waters. Intr-adevar in album se simte o tendinta Pink Floyd, doar ca lipseste psychedelic-ul. Piesa aceasta si urmatoarea sunt preferatele mele de pe album. Piesa curge foarte lent cu un riff care imi aduce aminte de soundtrack-ul si de filmul "Appaloosa". Are ceva country acolo care suna genial. Si curge parca la infinit in cele 12 minute.

"Of A Lifetime", pe piesa asta poti face ce vrei tu. Poti face sex, iti poti aprinde o tigara in pat in timp ce visezi la ce vrei tu, te poate relaxa dupa o zi plina, te poti urca in masina sau pe motor si sa ii dai in gura cat vezi cu ochii. Poti face ce vrei tu. Piesa asta are un riff de blues mult prea tare ca sa nu iti placa si mai e cantata si de o tipa la voce, spre deosebire de piesele anterioare care au voci de barbati. Piesa asta e de departe preferata mea.
Daca nu o sa asculti albumul macar piesa asta merita audiata.

Albumul se termina cu "Burning Bridges", care este de fapt un hidden track, probabil bonus. O piesa scurta care termina albumul in 2 minute si jumatate. O piesa vesela la prima vedere, si la orice vedere, chiar daca tipa arde poduri.

Cam asta a fost si cu albumul "I, Vigilante 2010" de la Crippled Black Phoenix.

Multumiri Classic Rock Magazine, Wikipedia, Torrent, si nu in ultimul rand Deiutzei.

Auditie placuta pana data viitoare, si vorba lui eigiaivi: am scris in romaneste ca sa nu inteleaga strainii!

Cius

luni, 1 noiembrie 2010

Heavy Duty si Sign Of Agony live in Deva

Duminica 7 noiembrie 2010, in Deva, intr-un local numit John`s Club, trupele Heavy Duty si Sign Of Agony dau ton de incepere la un concert incepand cu orele 20:00, concert ce se vrea a fi primul dintr-o serie care sa marcheze mini-turneul toamna iarna 2010-2011 Transylvanian Pride And Glory Tour. So be there for Heavy Duty and Sign Of Agony to metal the devil.

Mai jos puteti gasi si link-uri necesare pentru a afla mai multe detalii despre cele de mai sus: