Album of the week # 13

Crippled Black Phoenix - I, Vigilante 2010

Saptamana aceasta am ales ceva mai putin convetional pentru rubrica "Album of the week". Azi iti prezint o trupa mai putin cunoscuta pe la noi, si mai mult cunoscuta prin Marea Britanie, adica tara lor de origine. Trupa se numeste Crippled Black Phoenix, si este un supergrup din Marea Britanie, dupa cum am spus si mai sus, si abordeaza post-rock-ul ca gen muzical. Cum multe trupe nu abordeaza doar un singur gen muzical strict, nici Crippled Black Phoenix nu face exceptie, muzica lor intinzandu-se pana la ambient music si progressive rock, ceea ce nu e deloc rau, combinatia aceasta fiind de cele mai multe ori cunoscuta sub un nume mare de progressive rock si atat.

Daca imi este permis, as face o comparatie cu trupa The Verve, trupa cu care cred ca s-ar putea sa aiba ceva in comun, doar ca la CBP se simte mult mai bine influenta de blues, si de progressive decat cea de neo-psychedelia si space rock, cu toate ca exista elemente si de space rock in muzica celor de CBP, zic.

Dupa cum zice si wikipedia si nu numai, si conform Classic Rock Magazine, CBP este un supergrup format din membrii mai multor trupe aici incluzand Iron Monkey, Gonga, Mongwai, Electric Wizard si altele. Printre membrii se numara nume ca: Justin Greaves (electric guitar, drums, saw, keyboard, acoustic guitar, banjo, affects, samples), Joe Volk (voice, acoustic guitar), Karl Demata (electric guitar, dobro, slide guitar), Daisy Chapman (piano, keyboards), Charlotte Nicholls (cello, voice), Merrijin Royaards (drums, percussion), Danny Ashberry (sinths, keyboards), Christian Heilmann (bass guitar). In 2004 Justin Greaves incepe sa inregistreze idei mai vechi, incurajat fiind de Dominic Aitchison, ideile lor ajungand baza de formare a CBP.

Desi nu a avut un inceput destul de ortodox ci mai degraba original, din moment ce toti membrii trupei erau implicati in alte proiecte, au cazut de acord sa ramana totusi impreuna si sa contureze cat mai bine sunetul CBP. Membrii trupei si-au denumit piesele "endtime ballads", semnificand astfel si natura macabra a pieselor lor cat si neobisnuita emblema a stilului ca evolutie finala in ceea ce inseamna muzica. Din cauza acestei neobisnuite embleme s-a ajuns la a fi etichetati de catre oameni ca fiind tot ce inseamna progressive de la stoner-prog la freak-folk pana chiar la doom. Eu stiu sigur ca pentru mine reprezinta o trupa exceptionala de progressive rock.

Trupa a avut show-ri live concentrandu-se pe locuri cat mai neobisnuite, ajungand sa foloseasca foarte multe tipuri de instrumente de la cele din epoca victoriana pana la cele moderne din ziua de azi, de cele mai multe ori combinandu-le sunetele pentru a crea un sunet cat mai original si propriu.

Albumul de azi, "I, Vigilante" reprezinta cel mai nou produs Crippled Black Phoenix, fiind cel mai nou album al lor scos anul acesta (2010).

Albumul numara doar 6 piese, piese care depasesc lungimea standard de 3 minute. Durata pieselor se intinde la peste 10 minute, dar tocmai asta este lucrul fain. Cel putin mie imi plac piesele lungi si interminabile. In ele poti pune tot ce e mai de pret intr-o bucata muzicala si o poti aseza frumos.

Albumul incepe cu piesa "Troublemaker" cu un discurs destul de interesant, tema discursului mai fiind prezenta pe parcursul albumul in piesa "Bastogne Blues". Prima piesa o tine mai bine de 8 minute intr-un blues de exceptie care se continua cu o linie de hard rock, piesa revenind spre sfarsit la linia initiala de blues.

"We Forgotten Who We Are" incepe cu un pian cristalin care imi aduce aminte de muzica lui Atb, nu stiu de ce. Piesa duce o tenta melancolica dar cum spuneam si mai devreme parca totusi macabra; are undeva o tenta de ceva care te duce cu gandul catre moarte. Spre sfarsit piesa capata un aplomb extraordinar dupa care se "inmoaie" ajungand la starea initiala. Dar o tine mai bine de 10 minute.

Urmeaza "Fantastic Justice" care parca continua sunetul de pian din piesa precedenta iar cu marsul existent pe riff-ul pianului parca ai merge un pic la lupta. Piesa continua cu suisuri si coborasuri de ritm, cu prezenta pianului in prim plan.

"Bastogne Blues" - un batran ne povesteste despre un copil care ma duce cu gandul la niste piese semnate Roger Waters. Intr-adevar in album se simte o tendinta Pink Floyd, doar ca lipseste psychedelic-ul. Piesa aceasta si urmatoarea sunt preferatele mele de pe album. Piesa curge foarte lent cu un riff care imi aduce aminte de soundtrack-ul si de filmul "Appaloosa". Are ceva country acolo care suna genial. Si curge parca la infinit in cele 12 minute.

"Of A Lifetime", pe piesa asta poti face ce vrei tu. Poti face sex, iti poti aprinde o tigara in pat in timp ce visezi la ce vrei tu, te poate relaxa dupa o zi plina, te poti urca in masina sau pe motor si sa ii dai in gura cat vezi cu ochii. Poti face ce vrei tu. Piesa asta are un riff de blues mult prea tare ca sa nu iti placa si mai e cantata si de o tipa la voce, spre deosebire de piesele anterioare care au voci de barbati. Piesa asta e de departe preferata mea.

Daca nu o sa asculti albumul macar piesa asta merita audiata.

Albumul se termina cu "Burning Bridges", care este de fapt un hidden track, probabil bonus. O piesa scurta care termina albumul in 2 minute si jumatate. O piesa vesela la prima vedere, si la orice vedere, chiar daca tipa arde poduri.

Cam asta a fost si cu albumul "I, Vigilante 2010" de la Crippled Black Phoenix.

Multumiri Classic Rock Magazine, Wikipedia, Torrent, si nu in ultimul rand Deiutzei.

Auditie placuta pana data viitoare, si vorba lui eigiaivi: am scris in romaneste ca sa nu inteleaga strainii!

Cius