Slow Pulse Conclusions - Til the Break of the Dawn

Pentru inceput simt ca incep sa-mi aud respiratia si bataile inimii... Dar imi dau seama ca e doar o iluzie, si singurul lucru pe care il aud acum este sunetul scos de bricheta care imi aprinde tigara. Focul mi-a fost udat de apa si totusi reuseste sa arda in jurul lui. Cred ca e prima data gand acest lucru este posibil si apa nu reuseste sa-mi stinga focul din jur. Este un feeling destul de interesant, si nemaitrait pana acum. Aerul rece imi strange plamanii si ma face sa respir greu. Pentru un moment simt ca imi vine sa tusesc dupa care trag din tigara linistit, cu sete. Simt un fum alb in plamani si dintr-o data ma simt mai bine. Dar de fapt incep sa ametesc si sa ma misc greoi. Ma misc atat de greu incat imi vine sa ma intind, dar stiu ca trebuie sa ma pastrez pe drum si sa nu trag pe dreapta. Drum lung sau scurt. Nici nu mai stiu. Nici nu mai conteaza. Asa ca nu ma opresc. Nu ma opresc si continui. Sunt gropi, sunt munti de urcat si pante de coborat. E apa prin care trebuie sa ma inec, si caldura prin care sa ma topesc. Asfalt uscat pe care sa gonesc si drumuri grele prin care sa merg zbuciumat. Dar sa lasam drumul la o parte, ca el o sa ramana tot acolo unde este si acum...

Incepi sa aduni in tine lucruri pe care nu credeai ca le vei mai simti vreodata. Si este interesant, ciudat si bine in acelasi tiimp. Incepi sa inmagazinezi in tine tot mai multe. Dar nu devi ca un pahar care se umple si da pe din-afara. Nu in sensul rau al expresiei ci in sensul bun. Atunci cand o sa aduni prea multe in tine, o sa explodezi, o sa te reversi si o sa fi o bomba de sentimente.......

...........................................................................................................

Au trecut 31 de zile, sau poate au trecut mai multe. Da, cu siguranta au trecut mai multe. Doar ca ultimele 31 de zile au fost parca mai intens simtite. Da, cu siguranta ultimele 31 de zile au fost parca altfel. Ultimele zile asa au si fost. Intensitatea si densitatea emotionala au depasit orice limite imaginabile iar in tine s-au trezit lucruri nemaivazute pana acum; nu pentru atat de mult timp cel putin. Am ajuns sa pierd numarul rasariturilor si al apusurilor dar pot oricand sa fac un calcul si sa gasesc un numar magic. Nu ca ar conta, dar asa pentru evidenta...

Noaptea este lunga, dar parca zilele sunt si mai lungi... Ajung sa vad apusul si imi dau seama ca pana la rasarit mai este putin. Timpul si spatiul dintre apus si rasarit ne leaga. Si cu cat timpul si spatiul sunt mai scurte, cu atat legatura este tot mai mica. Un fior rece mi se scurge pe spate cand ma gandesc la asta. Cu toate ca alternanta asta nu imi place si as vrea ca inturnericul, noaptea sa ne domine timpul, ajung totusi sa le apreciez pe amandoua; ziua face ca noaptea sa devina dorita si asteptata mai mult. E vorba pana la urma de amanarea placerii. Explozia placerii e mai mare atunci cand astepti mai mult. Dorul ajunge la nivele de intensitate mult peste asteptari, mult peste calcule. Iar intensitatea placerii depaseste orice limite.

M-as da si eu cu tine pe autostrada. Pe o autostrada din nisip si apa. O autostrada incalzita de raze galbene si lumina puternica. Mi-ar placea si mie asta. Cui nu i-ar placea sa-ti simta parfumul, atingerea pieli, sirenele cantand si vantul maturand nisipul aspru de pe piele? Cu siguranta mie mi-ar place. Spatiul acela este un loc in care reusesti sa te dezbraci. Si ce e mai frumos decat sa faci dragoste cu valurile, cu nisipul si o camasa alba? Poate altii pot descrie asta altfel, dar tabloul meu este alcatuit dintr-un motor, mirosuri de ulei si benzina, parfumul tau, camasa mea alba care te inveleste, vantul care se joaca prin parul tau, mirosul sarii din apa si soarele sus deasupra valurilor. Peste asta as mai adauga mult nisip care sa fie pe fondul acestor imagini, fumul conversatiilor in care sa ne pierdem. Pielea ta fina si miros de sex proaspat in asternuturi. Multe elemente in jur ar mai fi de pus in acest puzzle, dar banuiesc ca tabloul incepe sa se contureze frumos. Cui nu i-ar place asa ceva? Un loc in care timpul sta in loc, un spatiu in care totul devine etern, un miraj care devine realitate...



If you love me the morning after, til the break of the dawn, if you give me the love I'm after, you, you will be reborn...

Rue du Soleil

Ah ce bine suna titlul asta... o tigara arde, iar eu trag insetat din ea. Pe fundal ruleaza Rue du Soleil si briza imi mangaie parul. Apusul a trecut de ore bune dar inca simt roseaza soarelui cum imi zgarie retina. Chiar daca te-am facut cu asta sa simti ca si cum as scrie de la mare, uite ca nu o fac. Sunt undeva intre niste dealuri, in jur e totul verde, chiar daca afara e intuneric si ploaia care tocmai a inceput imi uda tigara si parul, hainele si papucii. mai am un pic si ating pragul celor 24 de ore a unei zile. Aici ziua se contopeste cu noaptea si ajungi sa nu mai stii in ce data esti, sa nu mai stii cat este ceasul... totul pare doar un flux continuu de timp, fara sfarsit.



Nu a mers dusul in seara asta, decat asa foarte rapid... cam ca la mare cand se termina apa sau erai nevoit sa te speli cu apa rece. Probabil si de-asta am asa un aer varatec in mine.. nu ca s-ar termina luna mai si o data cu 1 iunie practic vine si vara. Nu stiu de ce dar asa instantaneu am pornit fara sa-mi dau seama Rue du Soleil si eram acolo, iar in mintea mea se derula filmul, mult prea bine stiu deja. Luni, spre seara ne intoarcem la civilizatie... dar cine stie pentru cat timp. In momentul de fata nici nu stiu daca imi este dor de blocuri si betoane sau vreau sa plec de aici cat mai repede ca sa am cu cine sa mai schimb o vorba. Prea putini oameni in jurul meu cu care poti schimba o vorba, mai deloc. Dar e liniste... intr-un fel si e bine in altfel. Cred ca pe piesa asta o sa merg sa mai trag o data insetat din tigara.

Rue du Soleil - Troya

Rue du Soleil - Dreaming of...