sâmbătă, 23 februarie 2013

The Funeral Album



Am intarziat pana azi cu "Album of the Week", dar este aici, acum si disponibil pe torrente ;). Ultimul album al trupei Sentenced, niste finlandezi care dupa ce au cantat pe ritmuri de death metal cativa ani si au scos niste albume in cadrul acestui gen, la mijlocul carierei muzicale s-au hotarat sa abordeze un gothic metal. Si unul foarte bun de altfel. Albumele lor sunt destul de echilibrate ca si compozitii (aici referindu-ma la cele de gothic metal. Primele albume nu as zice ca sunt foarte bune, in schimb ultimele doua sunt exceptionale. Fucking genius cum ar zice americanii de la Hollywood. Dar daca ultimele doua albume sunt de mare clasa, acest ultim album parca cuprinde tot ce a fost mai bun din trupa Sentenced, respectiv se simte un sentiment de regret, melancolie, retrospectivitate si tot ce mai vreti voi mai profund. Mi se pare si normal sa fie asa, mai ales atunci cand stii ca dupa ce a iesit albumul si ai facut turneul de adio, iar unul din membri urmeaza chiar sa moara sa faci o treaba unica. Se simte durerea din ei in album si toate sentimentele lor legate de acest lucru. Numai numele albumului te duce exact pe calea care trebuie, iar daca mai asculti si piesele, sau vezi macar titlurile lor, asta ca sa nu mai vorbim de partea lirica, intelegi ceea ce oamenii au vrut sa transmita. Un bun prieten de-al meu a avut privilegiul si ocazia de a merge la unul din concertele din cadrul ultimului lor turneu. Stari pe care nu mi le-a putu descrie. La fel cum nici eu la randul meu nu pot gasi cuvinte potrivite pentru a descrie sentimentele care insotesc acest ultim album al trupei. Am zis ca este vorba despre un gothic metal, dar sa nu va ganditi la un gothic care bate inspre The 69 Eyes, ci la un gothic pe baza de heavy metal, cu durate ale pieselor intre 3 si 6 minute. Deci un echilibru de difuzat pana si la radio. Nu stiu ce altceva sa va mai zic despre acest album, nu de alta (dar cu riscul de a ma repeta) dar trebuie ascultat cap-coada, digerat, fumat bine, si poate chiar si baut pe latura lui un pahar de ceva bun. Este un album care cu siguranta ar trebui pus in cartea "1001 Albume de ascultat intr-o viata". Ascultati-l deci si sper sa va placa. Pentru pasionatii de gothic metal ar trebui sa fie prezent in raft langa alte albume de referinta.

O alta treaba interesanta care s-a produs dupa 2005 legat de aceasta trupa Sentenced, a aparut o noua trupa care il avea ca vocal pe acelasi Ville Laihiala sub denumire de PoisonBlack. O incercare buna de a continua ceea ce a insemnat Sentenced dar care nu s-a ridicat niciodata la acelasi nivel. Macar pentru pasionati este ceva ce merita ascultat.

Tracklistingul de pe "The Funeral Album" 2005 cuprindea urmatoarele piese:

1. May Today Become the Day
2. Ever-Frost
3. We Are But Falling Leaves
4. Her Last 5 Minutes
5. Where Waters Fall Frozen
6. Despair-Ridden Hearts
7. Vengeance is Mine
8. A Long Way to Nowhere
9. Consider Us Dead
10. Lower the Flags
11. Drain Me
12. Karu
13. End of the Road

Dupa cum vedeti albumul are 13 piese magice (probabil un numar predestinat acestui sfarsit), care se termina cu cea intitulata "End of the Road". Nici nu stiu daca se putea o piesa mai buna ca asta, respectiv daca exista o piesa mai buna decat asta in toata discografia Sentenced. Dupa cum am spus, in albumul asta se regaseste tot ce e mai bun, sau tot ce a fost mai bun in trupa Sentenced.

Enjoy!







2 comentarii:

  1. Recomand si eu un album... Rotting Christ - Kata Ton Daimona Eaytoy Au facut un cover foarte interesant. Poate iti place ;)

    http://www.youtube.com/watch?v=lTGUm_LEVB8

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur de feedback-ul asta pozitiv. sper doar sa am si timp sa il ascult. Merci de pont.

    Keep calm and read poeticjam.blogspot.com!

    RăspundețiȘtergere