Tot ce se aude acum in mintea mea se rezuma la o singura propozitie: "Always a hero comes home!". In timp ce scriu asta, imi fac bagajul si imi pun la punct ultimele lucruri. Ordine in ganduri si vad ca ma asteapta o noapte lunga care sper sa se sfarseasca cat mai repede. Vreau ca aceste ore din fata mea sa treaca cat mai repede. Cu toate ca in acelasi timp iubesc noaptea. Dar noaptea asta nu o iubesc. Nu o iubesc deloc. Doar rasaritul de peste cateva ore poate sa ma faca sa zambesc putin, dar nici ala nu o sa aiba mare efect asupra mea. Ma asteapta un drum lung in fata, nu ca nu as fi pe drum de peste 20 de ani. La sfarsitul acestui drum o sa intru undeva pe o poarta mica, undeva in negura noptii, probabil acela o sa fie purgatoriul meu. Mai am un apus in fata, probabil unul caruia mie imi place sa-i zic, the twilight of my eternal youth. Niste acorduri clare si apasate o sa ma intampine, cineva probabil o sa-mi ofere o imbratisare. O sa-mi aprind cu siguranta o tigara si o sa astept sa ma pierd intr-o conversatie. O conversatie pe o autostrada in fum de tigara cu miros de carburant si soare sau intuneric in pupile.
E a nu stiu cata oara cand pun punct. si o iau de la capat. Tind tot mai mult sa cred ca acesti ani nu reprezinta altceva decat capitolele unei carti. O carte care pana la urma o sa aiba numele meu pe ea, iar ca titlu o sa aiba anul nasterii si anul mortii. Sau vreo cifra magica la mijloc. Asta cu siguranta se va intampla. Lucrul de care nu sunt sigur in schimb este urmatorul: nu stiu pe cine voi trece in cartea asta. Nu stiu cati dintre voi merita sa fie trecuti in cartea asta. Unii dintre voi va credeti deja in ea, unii dintre voi nici macar nu stiti ca sunteti acolo. Dar un lucru este sigur: pe tine inca nu stiu daca sa te pun in cartea mea. Nu stiu daca iti mai meriti locul. Va trebui sa-mi dovedesti mult timp de acum incolo ca meriti sa te pun in aceasta carte.
Probabil ca fericirea mea va veni la un moment dat langa cineva, probabil ca cineva la un moment dat ma va face fericit. Nu sunt eu crestin dar pana acum am cam tinut post cand a venit vorba de lucruri de gen. Ai stiut intotdeauna unde sunt si unde sa ma gasesti, ai stiut intotdeauna ce scrie la mine in carte si unde este usa ca sa intri sau ca sa iesi. Eu am lasat loc de liber arbitru dar cateodata vad ca nu e prea rau sa nu fi om, sa fii prea om e crima. Ultimele cuvinte, ultimele momente, o ultima poza uitata undeva, toate ingropate acum. Iti las doar un cer albastru deasupra. Pentru mine e prea mult fum in jur.
Am spus tot, si gata!
Acum ma duc, sunt obosit si eu. Ai grija de tine!
Se afișează postările cu eticheta conversatie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta conversatie. Afișați toate postările
joi, 8 august 2013
marți, 2 iulie 2013
Ravaseste-mi asternuturile!
Ravaseste-mi asternuturile in fum de tigara si gemete care sa-mi zgarie timpanul!
Ravaseste-mi asternuturile in camasa alba si lasa-mi pe retina o ultima imagine cu tine cu care sa inchid ochii sa visez si sa nu ma mai trezesc din conversatia asta!
Stiu ca probabil multe dintre voi o sa va inrositi la vederea acestor vorbe. Dar va asigur ca nici una dintre voi nu va aflati aici, sau in gandurile mele in momentul de fata asa cum ati crezut, credeti si veti mai crede inca! :P Ideea ramane aceeasi, la sfarsitul zilei totul se rezuma la ea, chiar daca ea nu o sa fie aici pentru totdeauna, chiar daca ea nu o sa te iubeasca pentru totdeauna indieferent de. Si-acum toata lumea s-a bosumflat si mediteaza la vorbele astea. Fugiti ma de aici. Foarte multe dintre voi cititi tot felul de articole, bloguri, carti si vizionati tot felul de filme cu tenta din asta super emotionanta. Nu e nimic grav aparent, doar ca din cand in cand trebuie sa mai iesiti din gandirea asta cu tot ce zboara se si mananca, ca nu e chiar asa. E foarte dragut, mai ales cand anumite lucrurile sunt facute in intimitate dar ce e prea mult strica, si strica mult. Acum stiu ca am intrat un pic tare in voi, dar sa stiti ca sunt cat se poate de bine intentionat. Iar drumul spre Lew Ashby e intotdeauna pavat cu intentii bune! ;) Personal, si nu sunt singurul, ma invart intr-un Univers parca prea frumos cateodata ca sa fie si adevarat. Aici, automat poate aparea un semn de intrebare. Si asta pentru ca nu suntem obisnuiti ca lucrurile sa mearga bine. Tot timpul trebuie sa se strice ceva, tot timpul trebuie sa pierdem ceva, tot timpul trebuie sa reparam ceva. Nu prietene, unele lucruri mai si dureaza fara sa se strice atat timp cat timpul de folosire este corect utilizat, atat timp cat nimic nu se forteaza mai mult decat trebuie, atat timp cat mentenanta este facuta la timp. Iti trebuie multa grija in astfel de lucruri, multa rabdare si toleranta. Dar mai mult decat atat iti trebuie trei chestii: INCREDERE, RESPECT si SINCERITATE! Daca le ai pe astea trei, celelalte vin de la sine. Daca una lipseste... e bai mare, pentru ca da cu rest.
Mi-as fi dorit sa fiu intr-un parc sa ma plimb de mana cu cineva drag, dar nu pot din simplul motiv ca ea nu e aici si eu nu sunt acolo. Ne despart niste munti, niste dealuri, cateva orase, si alte cursuri de rauri si drumuri. Dar ne leaga ceva: cele trei lucruri de mai sus, si multe altele.
Ravaseste-mi asternuturile! Pentru ca la sfarsitul zilei totul se rezuma la tine!
Ravaseste-mi asternuturile in camasa alba si lasa-mi pe retina o ultima imagine cu tine cu care sa inchid ochii sa visez si sa nu ma mai trezesc din conversatia asta!
Stiu ca probabil multe dintre voi o sa va inrositi la vederea acestor vorbe. Dar va asigur ca nici una dintre voi nu va aflati aici, sau in gandurile mele in momentul de fata asa cum ati crezut, credeti si veti mai crede inca! :P Ideea ramane aceeasi, la sfarsitul zilei totul se rezuma la ea, chiar daca ea nu o sa fie aici pentru totdeauna, chiar daca ea nu o sa te iubeasca pentru totdeauna indieferent de. Si-acum toata lumea s-a bosumflat si mediteaza la vorbele astea. Fugiti ma de aici. Foarte multe dintre voi cititi tot felul de articole, bloguri, carti si vizionati tot felul de filme cu tenta din asta super emotionanta. Nu e nimic grav aparent, doar ca din cand in cand trebuie sa mai iesiti din gandirea asta cu tot ce zboara se si mananca, ca nu e chiar asa. E foarte dragut, mai ales cand anumite lucrurile sunt facute in intimitate dar ce e prea mult strica, si strica mult. Acum stiu ca am intrat un pic tare in voi, dar sa stiti ca sunt cat se poate de bine intentionat. Iar drumul spre Lew Ashby e intotdeauna pavat cu intentii bune! ;) Personal, si nu sunt singurul, ma invart intr-un Univers parca prea frumos cateodata ca sa fie si adevarat. Aici, automat poate aparea un semn de intrebare. Si asta pentru ca nu suntem obisnuiti ca lucrurile sa mearga bine. Tot timpul trebuie sa se strice ceva, tot timpul trebuie sa pierdem ceva, tot timpul trebuie sa reparam ceva. Nu prietene, unele lucruri mai si dureaza fara sa se strice atat timp cat timpul de folosire este corect utilizat, atat timp cat nimic nu se forteaza mai mult decat trebuie, atat timp cat mentenanta este facuta la timp. Iti trebuie multa grija in astfel de lucruri, multa rabdare si toleranta. Dar mai mult decat atat iti trebuie trei chestii: INCREDERE, RESPECT si SINCERITATE! Daca le ai pe astea trei, celelalte vin de la sine. Daca una lipseste... e bai mare, pentru ca da cu rest.
Mi-as fi dorit sa fiu intr-un parc sa ma plimb de mana cu cineva drag, dar nu pot din simplul motiv ca ea nu e aici si eu nu sunt acolo. Ne despart niste munti, niste dealuri, cateva orase, si alte cursuri de rauri si drumuri. Dar ne leaga ceva: cele trei lucruri de mai sus, si multe altele.
Ravaseste-mi asternuturile! Pentru ca la sfarsitul zilei totul se rezuma la tine!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)