In cerul lui Saturn, cel de al saptelea, apare o scara de aur atat de inalta incat nu i se vede varful; pe ea umbla tot felul de flacari, sufletele contemplative care urca si coboara tot timpul. Una din aceste lumini se apropie spunand ca este Pier Damiano, calugar din manastirea Santa Croce din Fonte Avellana si, spre sfarsitul vietii, cardinal fara sa vrea. Austerul calugar, care a denuntat in scrierile sale, cu o reala asprime, viciile clerului, repeta acum aceleasi manioase condamnari carora le fac ecou, in semn de aprobare, o gama intrega de flacari mici si un strigat puternic, asemenea tunetului. ... se sperie, se agata cu privirea de Beatrice, care il linisteste indata; in Paradis toate gesturile, toate atitudinile sunt determinate de iubire si de dreptate. Acest strigat puternic nu face decat sa invoce pedepsirea preotilor care au gresit. Atata tot.
Alta intalnire: cu sfantul Benedict, intemeietorul manastirii de la Montecassino, pe ruinele templului lui Apollo. Impreuna cu el, mai sunt sfantul Macarie din Alexandria si sfantul Romualdo din Ravenna, calugari ce au respectat canoanele. Benedict il informeaza ca aceasta scara peturnic luminata, aceeasi pe care Iacov a vazut-o plina de ingeri, urca pana in Empireu. Din pacate, nu multi doresc s-o urce; regulile manastiresti sunt neglijate, putini isi aduc aminte ca Pier Damiano a inceput "fara aur si argint", iar el, Benedict "cu rugaciuni si post". Dar pedeapsa meritata nu va intarzia sa vina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu