As the candle dwindles and flickers out. The end

Everybody hurts
Everybody bleeds
Everybody bends to fill a need
Everybody's born with their own curse
And I'm not alone

Everybody cries
Everybody breaths
Everybody wants to feel they're free
Deep inside I know what I am worth
A life of my own

Everybody pains
Everybody grieves
Everybody's making off like thieves
Every soul's aching for release
You're not alone

Everybody lives
Everybody leaves
Everybody begs best on their knees
Everybody's got the same disease
No one's alone

It could have been much worse
But it should have been better

I know I'd hurt you, deserted you
And now I see it clear
I pulled you closer, tighter
'Cause I knew you'd disappear

I just can't compromise, apologize
There's nothing you can say
We both knew
It would always end this way

Looking back I still have so many questions
So many things unanswered
Like what did I do?
What could I do?
Was there ever a moment you cared?

Was I always ugly and abandoned
Remembering all the times you wished me harm
You wished me dead
How could I have changed to make it better?
And would I?
Would I?
Why?

I still feel so much hate inside of me
Seems like you were just waiting for me to fail
I'm sorry I can't forgive you
Do you blame me?
You never forgave me

I've tried to grow from this
Every day is a new challenge
Because with you there's just no winning
Like it or not I'm still a part of you
And you're still a part of me

Like it or not you're still a part of me
Yeah

So this is how it ends
All the tears, all the blood
It's all been for nothing
As the candle dwindles and flickers out
The end

Lester Bangs

... forever and ever...

Zilele trecute am asistat la un moment la care multi dintre noi nu mai sperau sub nici o forma. S-a speculat mult timp pe tema acestui subiect, iar cei mai multi dintre noi nu vedeau a fi posibil asa ceva. Dar, dupa ce anul acesta, a fost lansat un videoclip la piesa "Marooned", parca un licar de speranta mai exista undeva. Mai ales ca piesa a beneficiat de un videoclip abia dupa 20 de ani de la lansarea ei, o data cu albumul "Division Bell" din 1994. E, si iata ca dupa 20 de ani, ca si titlul romanului lui Alexandre Dumas, apare mult asteptatul album semnat Pink Floyd - The Endless River. Dupa cum spuneam, un album care, putini dintre noi sperau sa mai aiba ocazia de al asculta. Si totusi, el a venit; a sosit oficial intr-o data de 10 noiembrie, sau in cazul meu, pe 9 noiembrie, pentru ca I know people who know people. Un album aparent instrumental, dar care vorbeste mai mult decat am crede, fara ajutorul versurilor. Albumul are 18 piese si este impartit in 4 parti. Un lucru tipic Pink Floyd. Practic este vorba de 53 de minute de liniste care vorbeste mai tare decat vorbele. O liniste formata din iarba mai verde, lumina mai stralucitoare, gust mai dulce, nopti uimitoare, de prieteni in jur, ceata zorilor stralucitoare, apa care curge si nu in ultimul rand de un rau infinit. Un album meditativ, in dulcele stil al lui Richard Wright si al lui David Gilmour. Acest ultim album Pink Floyd este foarte strans legat de albumul "Division Bell". Pare a fi o continuare a acestuia, respectiv o completare a acestuia, mai ales ca majoritatea pieselor au fost scrise in aceeasi perioada de inceput a anilor '90, respectiv 1993. Este un album pe care trebuie sa il asculti de la cap la coada, de mai multe ori; este un album pe care ca sa-l intelegi trebuie sa intelegei si sa cunosti mai toata discografia acestor oameni. Inedit la acest album, ca si la ultimele albume semnate Pink Floyd, este faptul ca o parte din el a fost inregistrat la Astoria Studio. Probabil ca nu va suna nimic interesant pana aici, doar ca, Astoria Studio, e de fapt un vas, un vas construit pentru a fi locuit si nu pentru a naviga cu el. Vasul a fost construit in 1911 pentru Fred Karno intr-o maniera speciala, pentru ca pe punte exista un spatiu pentru o intreaga orchestra de 90 de instrumentisti. David Gilmour a cumparat vasul in 1986 si a construit un studio in interiorul lui. Studioul a fost folosit pentru a inregistra piese de pe albume ca "A Momentary Lapse of Reason", "Division Bell", " On an Island" si binenteles "The Endless River". Probabil ca multi nu simt influenta acestui studio in inregistrarea albumului, dar mie imi place sa cred ca "Astoria" a avut un rol important de jucat in muzica Pink Floyd. Un album filosofic, simplu in acelasi timp, un album ambiental care poate deveni un soundtrack perfect, un album de progresive rock, un album cu blues, un album psyhedelic, un album Pink Floyd.

Come clarity

Rushing through 30, getting older every day...
By two, drawing pictures of innocent times,
Can you add... colour... inside these lines?!?!

Sure, if we change our perspective...
I'm certain, I would change today,
I'm certain, it will change our ways
Would things fall into place?

I want you to lead me,
Take me somewhere...
Don’t want to live in a dream one more day!!!

You'll never leave my heart

... soarele arde tinutul acesta arid si le ingreuneaza tot mai mult inaintarea celor doi calareti care galopeaza prin desert. Praful se ridica in urma lor ca o tornada, iar cei doi cai negri pe care acestia calaresc necheaza obositi fiind de drumul greu parcurs. O ultima colina se afla in fata lor, iar dupa ea, orasul spre care acestia se indreapta. Ziua este pe sfarsite, iar dupa un drum istovitor, cei doi nu vor altceva decat sa se relaxeze cu o bere si cu o pipa pe prispa casei. Din varful colinei se vede oraselul linistit spre care se indreapta si raul pe care acesta este asezat. Venirea lor este anuntata in oras, pentru ca cei doi se zareau de la departare si informatorii de la posturi dasera repede alarma ca doi calareti urmeaza sa ajunga in scurt timp in oras. Incep sa coboare colina si sa se indrepte spre oras in galop, pentru ca treburile trebuiesc rezolvate pana la lasarea serii si timpul e scurt. In amurg, o trompeta anunta venirea calaretilor, odata cu lasarea serii. La orizont se disting doua siluete negre intr-o lumina purpurie, iar in urma lor prful se ridica incet. Trecatorii, care se indreptau spre case, se opresc in mijlocul drumului si se intreaba mirati oare cine soseste in oras la o ora atat de tarzie? Lumina purpurie a apusului ii face pe cei doi calareti sa para ca si cum ar iesi din Iad. Incet, incep sa li se distinga siluetele tot mai bine si lumea observa ca sunt inarmati cu revolvere si pusti. Pe cap poarta palarii de cowboy si bandane negre la gat. In jurul braului si al pieptului au curele de cartuse. Cetatenii incep chiar sa se sperie la vazul lor si tot mai mirati si intrigati de aceasta aparitie crepusculara ii asteapta cu o oarecare nerabdare sa se afiseze asa cum trebuie. Ei vin destul de repede, si se opresc din galop in dreptul barului din oras. Langa este sediul serifului, iar vis-a-vis, banca. In prima faza ai crede ca au venit cu gandul de a jefui banca, dar in momentul in care descaleca, hainele lungi dandu-se la o parte, locuitorii orasului, observa in ultimul licar de lumina, sclipirea celor doua insigne de serif pe care acestia le purtau in pieptul camasilor mult prea murdare de la praful de pe drum. Fara a le da atentie orasenilor, acestia intra in sediul serifului, il scot pe acesta afara, ca pe ultimul tradator, il ameninta cu arma si il alunga din oras. Asta, pentru ca noii serifi au venit in oras cu gandul de a curata tot raul existent, incepand chiar de la seriful existent care era in cardasie cu mafiotii orasului, punand cetatenii in pericol. Fara a mai scoate vreo vorba, acestia se aseaza pe scaunele din fata sediului, cu pustile la indemana, isi aprnd linistit pipele si fumega pana la lasarea noptii care pune stapanire incet pe acest tinut arid si plin de praf.