Lester Bangs

... forever and ever...

Zilele trecute am asistat la un moment la care multi dintre noi nu mai sperau sub nici o forma. S-a speculat mult timp pe tema acestui subiect, iar cei mai multi dintre noi nu vedeau a fi posibil asa ceva. Dar, dupa ce anul acesta, a fost lansat un videoclip la piesa "Marooned", parca un licar de speranta mai exista undeva. Mai ales ca piesa a beneficiat de un videoclip abia dupa 20 de ani de la lansarea ei, o data cu albumul "Division Bell" din 1994. E, si iata ca dupa 20 de ani, ca si titlul romanului lui Alexandre Dumas, apare mult asteptatul album semnat Pink Floyd - The Endless River. Dupa cum spuneam, un album care, putini dintre noi sperau sa mai aiba ocazia de al asculta. Si totusi, el a venit; a sosit oficial intr-o data de 10 noiembrie, sau in cazul meu, pe 9 noiembrie, pentru ca I know people who know people. Un album aparent instrumental, dar care vorbeste mai mult decat am crede, fara ajutorul versurilor. Albumul are 18 piese si este impartit in 4 parti. Un lucru tipic Pink Floyd. Practic este vorba de 53 de minute de liniste care vorbeste mai tare decat vorbele. O liniste formata din iarba mai verde, lumina mai stralucitoare, gust mai dulce, nopti uimitoare, de prieteni in jur, ceata zorilor stralucitoare, apa care curge si nu in ultimul rand de un rau infinit. Un album meditativ, in dulcele stil al lui Richard Wright si al lui David Gilmour. Acest ultim album Pink Floyd este foarte strans legat de albumul "Division Bell". Pare a fi o continuare a acestuia, respectiv o completare a acestuia, mai ales ca majoritatea pieselor au fost scrise in aceeasi perioada de inceput a anilor '90, respectiv 1993. Este un album pe care trebuie sa il asculti de la cap la coada, de mai multe ori; este un album pe care ca sa-l intelegi trebuie sa intelegei si sa cunosti mai toata discografia acestor oameni. Inedit la acest album, ca si la ultimele albume semnate Pink Floyd, este faptul ca o parte din el a fost inregistrat la Astoria Studio. Probabil ca nu va suna nimic interesant pana aici, doar ca, Astoria Studio, e de fapt un vas, un vas construit pentru a fi locuit si nu pentru a naviga cu el. Vasul a fost construit in 1911 pentru Fred Karno intr-o maniera speciala, pentru ca pe punte exista un spatiu pentru o intreaga orchestra de 90 de instrumentisti. David Gilmour a cumparat vasul in 1986 si a construit un studio in interiorul lui. Studioul a fost folosit pentru a inregistra piese de pe albume ca "A Momentary Lapse of Reason", "Division Bell", " On an Island" si binenteles "The Endless River". Probabil ca multi nu simt influenta acestui studio in inregistrarea albumului, dar mie imi place sa cred ca "Astoria" a avut un rol important de jucat in muzica Pink Floyd. Un album filosofic, simplu in acelasi timp, un album ambiental care poate deveni un soundtrack perfect, un album de progresive rock, un album cu blues, un album psyhedelic, un album Pink Floyd.

Come clarity

Rushing through 30, getting older every day...
By two, drawing pictures of innocent times,
Can you add... colour... inside these lines?!?!

Sure, if we change our perspective...
I'm certain, I would change today,
I'm certain, it will change our ways
Would things fall into place?

I want you to lead me,
Take me somewhere...
Don’t want to live in a dream one more day!!!

You'll never leave my heart

... soarele arde tinutul acesta arid si le ingreuneaza tot mai mult inaintarea celor doi calareti care galopeaza prin desert. Praful se ridica in urma lor ca o tornada, iar cei doi cai negri pe care acestia calaresc necheaza obositi fiind de drumul greu parcurs. O ultima colina se afla in fata lor, iar dupa ea, orasul spre care acestia se indreapta. Ziua este pe sfarsite, iar dupa un drum istovitor, cei doi nu vor altceva decat sa se relaxeze cu o bere si cu o pipa pe prispa casei. Din varful colinei se vede oraselul linistit spre care se indreapta si raul pe care acesta este asezat. Venirea lor este anuntata in oras, pentru ca cei doi se zareau de la departare si informatorii de la posturi dasera repede alarma ca doi calareti urmeaza sa ajunga in scurt timp in oras. Incep sa coboare colina si sa se indrepte spre oras in galop, pentru ca treburile trebuiesc rezolvate pana la lasarea serii si timpul e scurt. In amurg, o trompeta anunta venirea calaretilor, odata cu lasarea serii. La orizont se disting doua siluete negre intr-o lumina purpurie, iar in urma lor prful se ridica incet. Trecatorii, care se indreptau spre case, se opresc in mijlocul drumului si se intreaba mirati oare cine soseste in oras la o ora atat de tarzie? Lumina purpurie a apusului ii face pe cei doi calareti sa para ca si cum ar iesi din Iad. Incet, incep sa li se distinga siluetele tot mai bine si lumea observa ca sunt inarmati cu revolvere si pusti. Pe cap poarta palarii de cowboy si bandane negre la gat. In jurul braului si al pieptului au curele de cartuse. Cetatenii incep chiar sa se sperie la vazul lor si tot mai mirati si intrigati de aceasta aparitie crepusculara ii asteapta cu o oarecare nerabdare sa se afiseze asa cum trebuie. Ei vin destul de repede, si se opresc din galop in dreptul barului din oras. Langa este sediul serifului, iar vis-a-vis, banca. In prima faza ai crede ca au venit cu gandul de a jefui banca, dar in momentul in care descaleca, hainele lungi dandu-se la o parte, locuitorii orasului, observa in ultimul licar de lumina, sclipirea celor doua insigne de serif pe care acestia le purtau in pieptul camasilor mult prea murdare de la praful de pe drum. Fara a le da atentie orasenilor, acestia intra in sediul serifului, il scot pe acesta afara, ca pe ultimul tradator, il ameninta cu arma si il alunga din oras. Asta, pentru ca noii serifi au venit in oras cu gandul de a curata tot raul existent, incepand chiar de la seriful existent care era in cardasie cu mafiotii orasului, punand cetatenii in pericol. Fara a mai scoate vreo vorba, acestia se aseaza pe scaunele din fata sediului, cu pustile la indemana, isi aprnd linistit pipele si fumega pana la lasarea noptii care pune stapanire incet pe acest tinut arid si plin de praf.

Take it easy

Vulturi pe autustrada, vulturi in soare, vulturi in noapte, vulturi pe cer, vulturi in suflet, toata lumea vorbeste despre vulturi, despre noii vulturi care si-au facut aparitia in oras. Dar stai sa o luam incet, ca am intrat prea repede in subiect si cum fiecare poveste buna incepe cu "Fade in...", si nu cu "A fost o data..."...

Fade in...

Ajuns in garaj, Lucky isi face o verificare in minte a lucrurilor, observa ca tot ce are nevoie este cat se poate de la indemana, isi deschide masina, relaxat isi deschide portiera, intra in masina, relaxat, trage aer in piept si pentru un moment asculta linistea din jur... Introduce cheia in contact, iar sufletul lui pereche incepe sa prinda viata; il asculta si incep sa vibreze in acelasi ritm imediat. Alege un disc din cele cateva existente in jurul lui. Il baga in CD player si in momentul imediat niste acorduri fine incep sa-i incante sufletul si mintea. Dornic de drum, isi scoate masina din garaj, se uita in stanga si in dreapta; chiar daca in jurul lui este forfota, Lucky este in ritmul lui si nimic nu-l poate scoate din aceasta stare. Nu stie in ce directia sa o ia, nu are o destinatie anume. Iasa pe strada principala. Inca nu este decis in ce directia sa o ia, dar stie ca trebuie neaparat sa iasa din oras. Asa ca se indreapta spre cea mai apropiata iesire dupa ce isi aprinde o tigara. Chiar daca seara se apropie, soarele este inca puternic, iar totul in jurul lui radiaza de caldura. In sfarsit iasa din oras, iar el impreuna cu drumul si masina devin unul. Pe mintea lui se poate citi mare si clar "destinatie necunoscuta". Asa patesti de cele mai multe ori cand iti traiesti viata dupa cum zice si piesa "Life in the fast lane". Asa ca o ia incet si nu se grabeste nicaieri. Fumeaza tigara de la tigara si nu pentru ca are vreo stare de nervozitate ci chiar dimpotriva, este foarte relaxat, poate chiar prea relaxat pentru acest drum. Dar ii place ceea ce face si se simte putin alt om. Soundtrack-ul aferent il ajuta sa isi pastreze starea pentru mult timp. La un moment dat intinde mana in dreapta sa; vrea sa apuce mana pasagerului din dreapta si isi da seama ca acolo nu este nimeni si este singur in masina. Atunci realizeaza si se trezeste din starea de "visare" in care era. Vrea sa intrebe "de ce nu esti aici?", dar isi da seama ca o sa vorbeasca singur si ca se afla pe un drum gresit. Incearca repede sa se orienteze in spatiiu, sa vada unde se afla. Isi intoarce masina si o ia pe un alt drum. Un drum care sa-l duca la pasagerul din dreapta care ar fi trebuit sa fie deja langa el. Dupa mai multi kilometri ajunge la o oarecare destinatie. Pasagerul pe care se gandea ca il va lua de unde stia el nu este acolo. Pentru o clipa opreste tot in jur, muzica, isi arunca tigara, opreste chiar si motorul masinii. Trage aer in piept, isi recalculeaza coordonatele si isi fixeaza o destinatie. Ajunge intr-un final in noapte intr-un loc linistit in care luminile civilizatiei nu ii mai pot tulbura vederea. Lasa muzica sa cante in continuare, iasa din masina, se aseaza pe capota masinii si ramane acolo fixat cu privirea inspre stratosfera observand stelele. Totul in jurul lui tace, doar muzica ii tine companie si stelele care se uita la el in timp ce el se uita la ele.
... Dupa un timp aude un sunet care il scoate din stare, si isi da seama ca este telefonul care ii suna. In prima faza isi pune intrebarea "Oare cine ma suna la ora asta?" - nestiind de fapt cat este ceasul - dar in pana sa isi formuleze intreaga intrebare in cap, recunoaste ring tone-ul si raspunde la telefoonul. La celalalt capat era pasagerul dorit! Intr-o clipa se urca din nou in masina si pana sa isi dea seama ajunge la usa pasagerului dorit, fumegand. O imbratisare si o privire fixa, limbajul nonverbal, fac ca lucrurile sa mearga in directia obisnuita si in cea dorita. Regasesc impreuna autostrada pierduta si pana sa isi dea seama, soarele este deasupra lor, iar ei gonesc spre o destinatie necunoscuta. Vantul le este prieten, iar mirajul peisajului ii transpune in starea lor perfecta. Vulturi pe autostrada, vulturi in soare, vulturi in noapte, vulturi pe cer, vulturi in suflet...