Culori in antiteza

Acea imagine neagra plina de luminite inca iti domina campul vizual. Te afli intr-un spatiu nou, si totusi vechi. Un spatiu pe care nu il cunosti. Un spatiu in care te simti strain, dar in acelasi timp acasa. Tot ce reprezinti in momentul de fata este in trecut si o sa te pierzi langa ea, pentru ca fara ea nu poti. Pur si simplu nu poti continua si te rupi. Niste acorduri slabe in fundal iti acompaniaza noaptea. Noaptea care nici tu nu mai stii daca e luminata sau intunecata. Luminile s-au aprins in oras si totul in jur miroase doar a mar, a portocale si a scortisoara. Este atat de multa lumina in jurul tau incat nu mai distingi ziua de noapte. Ai ajuns sa porti ochelari de soare pe timp de noapte, lucru care si pe tine te nelinisteste uneori. Aceleasi acorduri dramatico-melodice iti coloreaza mediul inconjurator in culori de rosu si negru cu nuante de albastru, galben, portocaliu si alb. Este un fel de foc viu in jurul tau. Ai impresia ca iadul ti se dezlantuie la picioare, dar totul face parte dintr-un miraj mult prea bine desenat de un pictor nebun. Aromele de apa sarata, nisip si soare s-au transformat in asfalt rece, trafic si lume grabita. Pielea vede caldura, dar afara este rece si nu poti realiza cum de te poti afla intr-un spatiu atat de antitetic, pentru ca mintea ta inghetata intr-un timp pierdut, nu mai reuseste sa proceseze informatiile pe care le primeste si sa reactioneze in mod voluntar normal. Lemnul maro din jurul tau te face sa simti caldura unei paturi moale din bumbac din fata unui semineu mult prea bine incins, doar ca intotdeauna ajungi sa realizezi ca de fapt esti inconjurat doar de bucati negre din vechea chitara care zace undeva intr-un colt, prafuita si parasita de mana ta puternica. Cu siguranta daca ai pune din nou mana pe ea ti-ai recapata virtuozitatea de odinioara si lumea in care traiesti ar capata o alta nuanta. O nuanta care sa iti placa si de care sa te bucuri. Toti oamenii din jurul tau zambesc, dar tu ai mereu impresia ca se ztramba la tine. Ajungi din nou sa te simti ca o fetita cu prea putine chibrite langa tine. In fata ta tii un pergament pe care sunt inscrise niste lucruri care o sa te ajute sa iesi din nou la lumina, doar ca nu mai poti vedea ca altadata si te chinui sa descifrezi codul. Incepi sa deslusesti niste forme mai mult sau mai putin conturate de o cerneala neagra. Mesajul pare incet incet sa fie tot mai definit. Apuci chiar sa citesti cateva litere. O fraza se contureaza pe hartia ingalbenita. Esti aproape sa citesti mesajul pe de-antregul. Si dintr-odata simti o lama rece care iti atinge organele vitale. Corpul ti se incalzeste pana la pragul de explozie... Incerci sa tragi aer in piept. Ochii ti se umezesc, picioarele incep sa iti amorteasca, iar tu cazi lat in mijlocul drumului sangerand pe peticul de hartie. Mesajul se sterge si tu iti dai ultima suflare in claxoane disperate de oameni care se grabesc spre o locatie necunoscuta...